cumaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUMÁȘ, (
1)
s. n., (
2)
cumași, -e, s. m. și
f. 1. S. n. (
Înv. și
reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii.
2. S. m. și
f. Soi rău de om; poamă, pramatie. – Din
tc. kumaș.cumaș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cumáș (-șe), s. n. –
1. Brocart. –
2. Stofă de mătase. –
3. Soi, fel al unei persoane. –
Mr. cumașă. Tc. kumaș (Șeineanu, II, 148; Miklosich,
Türk. Elem., I, 336; Berneker 643; Lokotsch 1240);
cf. ngr. ϰουμάσι,
alb.,
bg.,
sp. kumaš. Sensul 3 este propriu și
tc., și s-a propagat la stofă.
cumaș (Dicționaru limbii românești, 1939)cumáș n., pl.
urĭ și
e (turc.
kumaš, d. ar.
komaš; bg. sîrb.
kumaš).
Rar azĭ. Stofă:
un cumaș de rochie. – Și
comaș.cumaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cumáș1 (mătase)
s. n., (sorturi, bucăți)
pl. cumáșuri/ cumáșecumaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cumáș2 (pramatie) (
înv.,
reg.)
s. m.,
pl. cumáșicumaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cumaș n.
1. stofă de mătase:
cumașuri de rochi FIL.
2. fig. om de valoare (mai adesea ironic). [Turc. KUMAȘ].
cumaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUMÁȘ1, (
2)
cumașuri, s. n. 1. (
Înv. și
reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii.
2. Sort, bucată de cumaș
1. —
Cf. tc. kumaș.cumaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUMÁȘ2, -Ă, cumași, -e, s. m. și
f. (
Înv. și
reg.) Om de nimic, rău; poamă, pramatie. — Din
tc. kumaș.