cumătru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și
f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude.
2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦
P. ext. (
Fam.) Bărbat sau femeie. – Din
sl. kŭmotra.cumătru (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cumătru, cumătră, cumétri, cumétre, s.m. și f. (reg.)
1. naș, nun.
2. (la sg. art.) dans popular moldovenesc.
3. (la f. sg.) plantă de leac și podoabă mirositoare; priboi.
cumătru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cumắtru (métri), s. m. –
1. Nașul în raport cu părinții copilului botezat. –
2. Termen de adresare la țară între oamenii de aceeași vîrstă.
Sl. kŭmotrŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 27; Miklosich,
Lexicon, 326; Cihac, II, 86; Skok,
R. Études slaves, X, 186; Graur,
BL, V, 94; Berneker 662; Vasmer 578). Cuvîntul este general în
sl., dar în forme destul de diferite de
rom. (
bg.,
sb.,
cr.,
pol.,
rus. kum, sb. kumak); astfel încît mai mulți filologi (Philippide, II, 637; Pușcariu,
Dacor., III, 395; Rosetti,
BL, VIII, 160; DAR) consideră
der. din
rom.imposibilă pe baza
sl., și se gîndesc la un
m. analogic de la
cumătră care, la rîndul lui, ar proveni direct din
lat. commater; însă această
der. nu a fost suficient lămurită. Lipsește un studiu complet. –
Der. cumătră, s. f. (nașă în raport cu părinți copilului botezat; termen de adresare la țară între femei de aceeași vîrstă);
cumetrie, s. f. (înrudire spirituală; intimitate, încredere; bîrfeală; ospăț care se oferă de obicei după botez);
încumetri, vb. (a contracta înrudire spirituală).
cumătru (Dicționaru limbii românești, 1939)cumắtru, -ă s., pl.
ătri, ătre și
etri, etre (vsl.
kŭmotrŭ, kŭmotra [și
kupetra] și
kumŭ, kuma, d. lat.
cómpater, pop.
compáter, d.
con-, împreună, și
pater, tată; it.
compare, fr.
compère; alb.
kúmptăr, ngr.
kumpáros, kumpára. Cp. cu
cuscru). Acela saŭ aceĭa care s´a înrudit cu altu ținîndu-ĭ copilu în brațe la botez.
Fam. Tovarăș, prietin [!], vorbind de oamenĭ saŭ, în fabulă, de animale:
cumătru lup, cumătra vulpe. Talmeș-balmeș de la cumătra, mîncare proastă, amestecătură, tăvăragă.
cumătru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cumắtru (-mă-tru) s. m.,
art. cumắtrul, voc. cumétre; pl. cumétri, art. cumétriicumătru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cumătru m.
1. cel ce s’a înrudit cu altul boțezându-i copilul;
2. tovarăș (în bine sau râu); 3.
fig. aplicat la animale (în fabule):
cumătrul lup [Slav. KŬMOTRŬ].
cumătru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUMẮTRU, -Ă, cumetri, -e, s. m. și
f. 1. Nașul sau nașa în raport cu părinții copilului botezat ori cu alte rude.
2. Termen de adresare la țară între bărbați și femei de aceeași vârstă (sau mai în vârstă). ♦ (În basme, în fabule) Termen de adresare în lumea animalelor. ♦
P. ext. (
Fam.) Bărbat sau femeie. — Din
sl. kŭmotra.