cules - explicat in DEX

cules (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CULÉS², -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. – V. culege.

cules (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CULÉS¹, culesuri, s. n. 1. Strângere a cerealelor, a fructelor etc.; recoltare. ♦ Timpul când se strânge recolta. 2. Operație de pregătire a unei forme de tipar înalt în vederea imprimării. – V. culege.

cules (Dicționaru limbii românești, 1939)
culés n., pl. urĭ. Acțiunea de a culege, obișnuit: culesu viilor.

cules (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
culés s. n., pl. culésuri

cules (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cules n. culegerea poamelor, strângerea strugurilor.

cules (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CULÉS¹, culesuri, s. n. 1. Strângere a cerealelor, a fructelor etc.; recoltare. ◊ Timpul când se strânge recolta. 2. Operație de pregătire a unei forme de tipar înalt în vederea imprimării. — V. culege.

cules (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CULÉS², -EÁSĂ, culeși, -se, adj. (Despre plante, fructe, flori etc.) Care este luat, desprins din locul unde crește; recoltat. — V. culege.