culegere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CULÉGERE, culegeri, s. f. Acțiunea de
a culege și rezultatul ei; strângere, adunare; colecție. –
V. culege.culegere (Dicționaru limbii românești, 1939)culégere f. Acțiunea de a culege. Rezultatu eĭ, colecțiune:
culegere de poeziĭ.culegere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)culégere s. f.,
g.-d. art. culégerii; pl. culégericulegere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)culegere f.
1. lucrarea de a culege;
2. efectul ei:
culegerea poamelor, culegere de poezii.culegere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CULÉGERE, culegeri, s. f. Acțiunea de
a culege și rezultatul ei; strângere, adunare; colecție. —
V. culege.