culcuș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor.
2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare.
3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile.
4. Strat din baza unei formațiuni geologice. –
Culca +
suf. -uș.culcuș (Dicționaru limbii românești, 1939)culcúș n., pl.
urĭ (d.
culc). Loc de culcare (maĭ ales al animalelor micĭ orĭ sălbatice orĭ și de vită dacă e așternut):
culcușu găinilor, motanuluĭ, vulpilor. Fig. Loc de retragere saŭ de odihnă:
culcușu hoților. V.
croh, cuĭb.culcuș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)culcúș s. n.,
pl. culcúșuriculcuș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)culcuș n.
l. adăpost, loc de odihnă;
tot drumețul își găsește culcușul și ospățul AL.;
2. așternut de paie în grajd pentru vite;
3. coteț sau cuib de pasări, vizuine de fiare.
culcuș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CULCÚȘ, culcușuri, s. n. 1. Locul de culcare sau de adăpost al animalelor și al păsărilor.
2. Loc (improvizat) de odihnă sau de dormit pentru oameni. ♦ Adăpost, sălaș pentru oameni; locuință. ♦ Ascunzătoare.
3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se așază lucruri fragile sau alterabile.
4. Strat din baza unei formațiuni geologice. —
Culca +
suf. -uș.