cucută (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș
(Conium maculatum). ◊
Expr. (
Fam.)
Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse:
cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă
(Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe
(Galium schultesii). –
Lat. *cucuta (=
cicuta).