cucură - explicat in DEX

cucură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÚCURĂ¹, cucure, s. f. (Înv.) Tolbă de săgeți. – Din ngr. kúkuron.

cucură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÚCURĂ², cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora.

cucură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cúcură (-re), s. f. – Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul, făcută din lemn. Mag. kukora „strîmb” (DAR), cf. sb. kukora „cîrlig”. După Cancel 14, din rus. kókori.

cucură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cúcură (-ri), s. f. – Tolbă de săgeți. Ngr. ϰούϰουρον, din lat. cucurum (Philippide, II, 710; REW 4790; DAR), împrumut literar din sec. XVI, fără circulație reală. Cf. alb. kukurë (Meyer 211), bg. kukur (Conev 71), it. còccano (Battisti, II, 991).

cucură (Dicționaru limbii românești, 1939)
1. cúcură f., pl. ĭ (vgerm. kukur, ngerm. köcher, toc, tolbă, de unde și mlat. cúcurum, mgr. kúkuron, alb. kúkură și vfr. coivre. REW. 4790). Vechĭ. Tolbă de săgețĭ.

cucură (Dicționaru limbii românești, 1939)
2. cúcură f., pl. ĭ (cp. cu ung. kukora, încovoĭat). Nord. Cormană.

cucură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
cúcură, -e, s.f. – Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR 1956: 18). – Din magh. kukora „strâmb” (DA cf. DER), cf. srb. kukora „cârlig.„

cucură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cúcură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cúcurei; pl. cúcure

cucură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cucură f. Mold. tolbă. [Gr. bizantin KÚKURON].

cucură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cucură f. Mold. Tr. cormana plugului. [Ung. KUKORA, încovoiat].