cucurigu - explicat in DEX

cucurigu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUCURÍGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case, mansardă; galerie (la teatru). – Onomatopee.

cucurigu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cucurígu interj. – 1. Cuvînt care imită cîntecul cocoșului. – 2. (S. m.) Cîntecul cocoșului. – 3. Cocoș. – 4. Galerie (la teatru). – 5. Miez de nucă întreagă. Creație expresivă, cf. gr. ϰίϰιρρος „cocoș”, lat. cucurrire, bg. kukurigu, pol., rut. kukuryku (Cihac, II, 85; Conev 54), sb. kukurijek (Skok 76). Pentru sensul 4 cf. sp. gallinero. Sensul 5 se datorează probabil asemănării miezului de nucă cu creasta cocoșului. – Der. cu(t)curiga (var. cu(t)curigi), vb. (a cînta cocoșul).

cucurigu (Dicționaru limbii românești, 1939)
cucurígu, interj. care arată cîntecu cocoșuluĭ. (E rudă cu lat. cucurru, interj., cucurire și cucurrire, a cînta cucurigu; it. cuccurucu, cuccurrire, fr. coquerico; bg. kukurigo, cucurigu, kukurigam, cînt cucurigu; sîrb. kukurekati, rus. kukorékatĭ; ung. kukurékoli, kukurikolni ș. a.): cocoșu cîntă cucurigu. Casă cu cucurigu, casă cu foișor, casă țuguĭată. – În Munt. și cutcurigu. V. cotcodac și acăstăŭ.

cucurigu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cucurígu¹ interj.

cucurigu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cucurígu² (cântec, etaj, galerie) s. n., art. cucurígul

cucurigu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cucurigu ! int. care imită cântarea cocoșului: cucurigu gagu !

cucurigu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUCURÍGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case; mansardă; p. ext. galerie (la teatru). – Onomatopee.