cucurig (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cucuríg (-gi), s. m. -Elebor (Helleborus odorus).
Sb. kukùrek (DAR) sau
bg. kukurjak (Conev 53). Fonetismul indică o încrucișare cu cuvîntul următor. Scriban, este de părere că
sb.,
bg. vine din
rom.cucurig (Dicționaru limbii românești, 1939)cucuríg m. (d.
cucurigu. D. rom. vine bg. sîrb.
kukorek, elebor). Elebor. S. n., pl.
urĭ. Locuință țuguĭată, foișor (pin [!] aluz. la obiceĭu cocoșuluĭ de a cînta
cucurigu pe locurĭ înalte). – În Munt. și
cutcurig.