cucură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚCURĂ1, cucure, s. f. (
Înv.) Tolbă de săgeți. – Din
ngr. kúkuron.cucură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚCURĂ2, cucure, s. f. (
Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din
magh. kukora.cucură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cúcură (-re), s. f. – Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul, făcută din lemn.
Mag. kukora „strîmb” (DAR),
cf. sb. kukora „cîrlig”. După Cancel 14, din
rus. kókori.cucură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cúcură (-ri), s. f. – Tolbă de săgeți.
Ngr. ϰούϰουρον, din
lat. cucurum (Philippide, II, 710; REW 4790; DAR), împrumut literar din
sec. XVI, fără circulație reală.
Cf. alb. kukurë (Meyer 211),
bg. kukur (Conev 71),
it. còccano (Battisti, II, 991).
cucură (Dicționaru limbii românești, 1939)1. cúcură f., pl.
ĭ (vgerm.
kukur, ngerm.
köcher, toc, tolbă, de unde și mlat.
cúcurum, mgr.
kúkuron, alb.
kúkură și vfr.
coivre. REW. 4790).
Vechĭ. Tolbă de săgețĭ.
cucură (Dicționaru limbii românești, 1939)2. cúcură f., pl.
ĭ (cp. cu ung.
kukora, încovoĭat).
Nord. Cormană.
cucură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cúcură, -e, s.f. – Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR 1956: 18). – Din magh. kukora „strâmb” (DA cf. DER), cf. srb. kukora „cârlig.„
cucură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cúcură (
reg.,
înv.)
s. f.,
g.-d. art. cúcurei; pl. cúcurecucură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cucură f. Mold. tolbă. [Gr. bizantin KÚKURON].
cucură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cucură f. Mold. Tr. cormana plugului. [Ung. KUKORA, încovoiat].