cucuț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUCÚȚ, cucuți, s. m. (
Reg.) Cuculeț. –
Cuc +
suf. -uț.cucuț (Dicționaru limbii românești, 1939)cucúț și
-éz, V.
cocoț.cucuț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cucúț s. m.,
pl. cucúțicucuț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUCÚȚ, cucuți, s. m. (
Reg.) Cuculeț. —
Cuc +
suf. -uț.