cub - explicat in DEX

cub (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. ♦ (Adjectival; în sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.

cub (Dicționar de neologisme, 1986)
CUB s.n. 1. Corp geometric care are șase fețe pătrate egale între ele. 2. Puterea a treia a unui număr sau a unei expresii. [< lat. cubus < gr. kybos – zar].

cub (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CUB s.n. 1. corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. puterea a treia a unui număr sau a unei expresii (algebrice). ◊ (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) cub = unitate de măsură pentru volum egală cu volumul unui corp cubic având latura cât dimensiunea liniară respectivă. (< fr. cube, lat. cubus)

cub (Dicționaru limbii românești, 1939)
cub n., pl. urĭ, și maĭ rar m. (lat. cubus, d. vgr. kýbos, cub). Geom. Corp solid cu șase fețe patrate [!] egale: volumu unuĭ cub e egal cu lungimea uneĭ laturĭ a luĭ înmulțite de treĭ orĭ cu ĭa [!]. Aritm. Cubu unuĭ număr saŭ un număr la cub, acest număr înmulțit de treĭ orĭ cu el singur: 27 e cubu lui 3. Zar de joc, fiind-că are formă de cub. Adj. m. Metru cub, metru cubic: doĭ metri cubĭ de nisip.

cub (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cub¹ adj. m., pl. cubi; simb. ³

cub (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cub² s. n., pl. cúburi

cub (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cub n. 1. Geom. corp solid cu șase fețe pătrate egale; 2. Aritm. produsul unui număr înmulțit cu pătratul său: cubul lui două e opt; 3. (metru), unitate de măsură pentru volume cu fiecare lature de un metru: sterul e un metru cub; 4. mic cub de joc ale cărui fețe sunt însemnate cu puncte.

cub (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). — Din fr. cube, lat. cubus.