cuadratură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUADRATÚRĂ s. f. v. cvadratură.cuadratură (Dicționar de neologisme, 1986)CUADRATÚRĂ s.f. v.
cvadratură.
cuadratură (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CUADRATÚRĂ (CVADRATÚRĂ) (‹
germ.,
lat.)
s. f. 1. (
MAT.) Problema construirii unui pătrat cu o arie dată. ♦ Metodă de calcul a ariei unui domeniu mărginit de o curbă închisă plană cu ajutorul unei integrale. ◊
Cuadratura cercului = problema construirii, cu rigla și compasul, a unui pătrat cu arie egală cu a unui cerc
dat. Cunoscută din
antic., imposibilitatea rezolvării ei a fost demonstrată în
sec. 19;
fig. problemă insolubilă, irealizabilă.
2. (
FIZ.) Poziție aparentă în care doi aștri priviți de pe Pămînt au o diferență de longitudine de 90º.
V. conjuncție.cuadratură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cuadratură f.
1. reducere geometrică a unei figuri curbilinii la un pătrat echivalent în suprafață:
cuadratura cercului, problemă insolubilă;
2. totalul bucăților cari pun în mișcare acele unui ceasornic.
cuadratură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUADRATÚRĂ s. f. v. cvadratură.