cruța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRUȚÁ, cruț, vb. I.
Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă. ◊
Expr. A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea).
2. A trata (pe cineva) cu înțelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri.
3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi.
4. (
Înv.) A se codi, a ezita. –
Et. nec.