cronologie - explicat in DEX

cronologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRONOLOGÍE, cronologii, s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Listă care cuprinde o succesiune cronologică. – Din fr. chronologie.

cronologie (Dicționar de neologisme, 1986)
CRONOLOGÍE s.f. Indicare a unor fapte în ordine cronologică; sistem de socotire a anilor. ♦ Disciplină care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor istorice. ♦ Listă cuprinzând o succesiune cronologică. [Gen. -iei. / < fr. chronologie, cf. gr. chronos – timp, logos – studiu].

cronologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CRONOLOGÍE s. f. 1. disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor. (p. ext.) succesiune în timp a evenimentelor istorice. ◊ sistem de socotire a anilor. 2. listă cu o succesiune cronologică. (< fr. chronologie)

cronologie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cronologíe f. (vgr. hronología, d. hrónos, timp, și lógos, cuvînt. Știința timpuluĭ saŭ a datelor istorice. – Vechĭ hr-.

cronologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cronologíe s. f., art. cronología, g.-d. art. cronologíei; pl. cronologíi, art. cronologíile

cronologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cronologie f. știința datelor istorice, cunoașterea epocelor.

cronologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRONOLOGÍE, cronologii, s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu stabilirea epocilor și a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Listă care cuprinde o succesiune cronologică. — Din fr. chronologie.