cronograf - explicat in DEX

cronograf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRONOGRÁF¹, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] – Din ngr. hronográfos.

cronograf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRONOGRAF², cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.

cronograf (Dicționar de neologisme, 1986)
CRONOGRÁF¹ s.n. Scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. [Pl. -fe, -furi. / < fr. chronographe, cf. gr. chronographos].

cronograf (Dicționar de neologisme, 1986)
CRONOGRÁF² s.n. Instrument înregistrator al timpului. ♦ Instrument folosit la verificarea funcționării ceasornicelor și a cronometrelor. [< fr. chronographe, cf. gr. chronos – timp, graphein – a scrie].

cronograf (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CRONOGRÁF I. s. m. autor de cronici (1). II. s. n. 1. scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. 2. instrument înregistrator al timpului. ◊ instrument folosit pentru verificarea funcționării ceasornicelor și a cronometrelor. (< fr. chronographe)

cronograf (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cronográf m. (vgr. hrono-gráphos). Scriitor de cronografiĭ, cronicar, analist. – Vechĭ hr- (după ngr.).

cronograf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cronográf¹ (cronicar) (-no-graf) s. m., pl. cronográfi

cronograf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cronográf² (scriere, aparat) (-no-graf) s. n., pl. cronográfe

cronograf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cronograf n. cronică veche împodobită cu povești; e o istorie a lumii începând cu Biblia, cu împărații romani și bizantini până la domnitorii Bulgarilor și Sârbilor.

cronograf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRONOGRÁF¹, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] — Din ngr. hronográfos.