cronic - explicat in DEX

cronic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. – Din fr. chronique, lat. chronicus.

cronic (Dicționar de neologisme, 1986)
CRÓNIC, -Ă adj. (Despre boli; op. acut) Care are o evoluție lentă, de durată. ♦ (Fig.) Care se prelungește multă vreme, învechit, greu de înlăturat. [< fr. chronique, lat. chronicus < gr. chronos – timp].

cronic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
crónic adj. – Care are evoluție lentă, cu caracter de durată. – Var. hronic (și der., înv.). Lat. chronicus (sec. XVIII). – Der. cronică, s. f., din lat. chronica, sec. XVII; cronicar, s. m.; cronicăresc, adj.; cronograf, s. f. (cronică, anale), din gr. χρονόγραφος (sec. XVII); cronologic, adj., din fr.; cronologie, s. f., din fr.; cronometru, s. n., din fr. Pentru der. înv., cf. Gáldi 196.

cronic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CRÓNIC, -Ă adj. 1. (despre boli) cu o evoluție lentă, de durată. 2. (fig.) care se prelungește multă vreme, învechit, greu de înlăturat. (< fr. chronique, lat. chronicus)

cronic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*crónic, -ă adj. (vgr. hronikós, d. hrónos, timp). Med. Se zice despre boalele care se prelungesc mult timp, despre boalele vechĭ, în opozițiune cu acut. Fig. Beție cronică, beție veche. S. f., pl. ĭ (rar e). Istorie scrisă în ordinea timpuluĭ, an cu an: cronica luĭ Șincaĭ. Articul de ziar despre noutățile zileĭ: cronică politică, teatrală, artistică, financiară. Fig. Cronica scandaloasă, care povestește ceĭa ce e răŭ pe socoteala cuĭva. – Vechĭ și hrónică (s. f.) și hrónic (s. n., pl. e) după ngr.

cronic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crónic adj. m., pl. crónici; f. crónică, pl. crónice

cronic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cronic a. se zice de boalele cari durează mult timp.

cronic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRÓNIC, -Ă, cronici, -ce, adj. (Despre boli) Care are o evoluție lentă, care are un caracter de durată. ♦ Fig. Care se prelungește multă vreme și nu mai poate fi ușor înlăturat. — Din fr. chronique, lat. chronicus.