croncănitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CRONCĂNITÚRĂ,croncănituri, s. f. Croncănit. – Croncăni + suf. -tură.
croncănitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) croncănitúră s. f., g.-d. art. croncănitúrii; pl. croncănitúri
croncănitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CRONCĂNITÚRĂ,croncănituri, s. f. Croncănit. — Croncăni + suf. -tură.