cromogen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din
fr. chromogène, germ. Chromogen.cromogen (Dicționar de neologisme, 1986)CROMOGÉN, -Ă adj. Cromatogen. [< fr.
chromogène].
cromogen (Marele dicționar de neologisme, 2000)CROMOGÉN, -Ă I.
adj. (despre substanțe, bacterii etc.) care produce pigmenți, coloranți. Ii. s. m. combinație biochimică conținând în moleculă cromofori. (< fr.
chromogène)
cromogen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cromogén s. m.,
pl. cromogénicromogen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CROMOGÉN, cromogeni, s. m. Combinație care conține în moleculă cromofori. – Din
fr. chromogène, germ. Chromogen.