crom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CROM s. n. Element chimic, metal dur, de culoare cenușie deschisă, folosit la cromaj, la fabricarea unor oțeluri speciale, a unor compuși întrebuințați în vopsitorie, în tăbăcărie etc. – Din
fr. chrome.crom (Dicționar de neologisme, 1986)CROM s.n. Metal alb-cenușiu, dur, asemănător cu fierul, care se folosește la fabricarea oțelului inoxidabil și la cromare. ◊
Galben de crom = cromat de plumb, folosit în vopsitorie. [< fr.
chrome, cf. gr.
chroma – culoare].
crom (Dicționar de neologisme, 1986)CROM1- v.
cromo-.
crom (Dicționar de neologisme, 1986)-CROM2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) culoare”, „colorat”. [< fr.
-chrome].
crom (Marele dicționar de neologisme, 2000)CROM1 s. n. metal alb-cenușiu, dur, casant, inoxidabil, folosit la fabricarea oțelului inoxidabil și la cromare. (< fr.
chrome)
crom (Marele dicționar de neologisme, 2000)CROM2(O)-/ CROMAT(O)-, -CRÓM, -CROMAZÍE, -CROMÍE elem. „culoare”. (< fr.
chrom/o/-, chromat/o/-, -chrome, -chromasie, -chromie, cf.
gr. khroma)
crom (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CROM (‹
fr. {i}; {s}
gr. khroma „culoare”)
s. n. Element chimic (Cr,
nr. at. 24,
m. at. 51,99,
p. t. 1.890ºC,
p. f. 2.480ºC); metal alb, dur, casant, foarte rezistent față de agenții chimici. Funcționează în combinații în stările de valență 2, 3 și 6. Întrebuințat la obținerea unor aliaje (oțel cu
c.) și la cromare. Sub formă de săruri este întrebuințat în vopsitorie, tăbăcărie, fotografie, cataliză etc. A fost descoperit de chimistul francez L.N. Vauquelin în 1797.
crom (Dicționaru limbii românești, 1939)*crom n. (vgr.
hrôma, coloare [!]).
Chim. Un corp simplu metalic tetravalent cenușiŭ ale căruĭ combinațiunĭ se disting toate printr´o coloare frumoasă. Se cristalizează în octaedre regulare tot așa de dure ca ale corindonuluĭ. Descoperit și separat de Francezu Vauquelin la 1797 din cromatu de plumb (crocoisa).
crom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crom s. n.;
simb. Crcrom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crom n. metal ale cărui combinațiuni frumos colorate sunt întrebuințate în vopsitorie.