criteriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere.
2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. – Din
fr. critérium.criteriu (Dicționar de neologisme, 1986)CRITÉRIU s.n. Punct de vedere, principiu de clasificare, de apreciere, de definire etc.; normă. [Pron.
-riu, pl.
-ii. / < fr.
critérium, cf. gr.
kriterion – ceea ce servește la judecare].
criteriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CRITÉRIU s. n. punct de vedere, principiu, normă pe baza căreia se face o clasificare, o definire, o apreciere etc. (< fr.
critérium, lat.
criterium)
criteriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)critériu [
riu pron. ryu]
s. n.,
art. critériul; pl. critérii, art. critériile (-ri-i-)criteriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)criteriu n. semn distinctiv care permite a cunoaște adevărul.
criteriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRITÉRIU, criterii, s. n. 1. Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se face o clasificare, o definire, o apreciere.
2. Probă sportivă, concurs servind de obicei la selectarea celor mai buni sportivi, dintr-o anumită ramură. — Din
fr. critérium.criteriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)critériŭ n. (vgr.
kritérion, d.
krino, judec. V.
criză). Probă după care judecĭ:
memoria nu e tot-de-a-una criteriu inteligențeĭ.