cristalografie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRISTALOGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul formelor și al proprietăților fizice ale cristalelor (
2). – Din
fr. cristallographie.cristalografie (Dicționar de neologisme, 1986)CRISTALOGRAFÍE s.f. Disciplină care studiază formele, proprietățile și legile de formare a cristalelor. [Gen.
-iei. / < fr.
cristallographie, cf. gr.
krystallos – cristal,
graphein – a descrie].
cristalografie (Marele dicționar de neologisme, 2000)CRISTALOGRAFÍE s. f. știință care studiază formele și proprietățile fizice ale cristalelor. (< fr.
cristallographie)
cristalografie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CRISTALOGRAFÍE (‹
fr. {i}; {s}
gr. krystallos „cristal” +
graphe „descriere”)
s. f. Știință auxiliară a mineralogiei care se ocupă cu studiul cristalelor. ◊
C. fizică, studiază proprietățile fizice ale cristalelor, dependența lor de structura atomo-cristalină și modificarea acestora sub acțiunea factorilor externi. ◊
C. chimică, studiază dependența dintre structura cristalină a unei substanțe și proprietățile ei chimice. ◊
C. optică, studiază efectele caracteristice apărute la propagarea luminii în cristale (birefringența, polarizarea luminii).
cristalografie (Dicționaru limbii românești, 1939)*cristalografíe f. (d.
cristal și
-grafie).
Min. Știința cristalelor, a legilor după care se formează ele. – Creatoru eĭ e abatele Haüy (1743-1822).
cristalografie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cristalografíe (-lo-gra-) s. f.,
art. cristalografía, g.-d. cristalografíi, art. cristalografíeicristalografie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cristalografie f. știință care descrie formele geometrice ale cristalelor și legile formațiunii lor.
cristalografie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRISTALOGRAFÍE s. f. Știință auxiliară a mineralografiei care se ocupă cu studiul cristalelor (
2). — Din
fr. cristallographie.