cristal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRISTÁL, (
2)
cristale și (
1)
cristaluri, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (
1).
2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊
Cristal de stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc.
3. (În sintagma)
Cristale lichide = substanțe mezomorfe folosite la realizarea unor dispozitive optoelectronice de afișare. – Din
fr. cristal, lat. crystallus.cristal (Dicționar de neologisme, 1986)CRISTÁL s.n. 1. Sticlă de fabricație specială, de calitate superioară, transparentă și incoloră. ♦ Obiect confecționat dintr-o astfel de sticlă.
2. Fragment al unui compus (mai ales dintr-o rocă) care are de la natură o formă geometrică de poliedru.
3. Cristal-de-stâncă = formă naturală cristalizată, pură, a silicei. // (Și în forma
cristalo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cristal”, „de cristal”. [Pl.
-le, -luri. / < gr.
krystallos – gheață, cf. it.
cristallo, fr.
cristal, germ.
Kristall].
cristal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cristál (-le), s. n. – Sticlă specială, transparentă și perfect incoloră. –
Mr. cristal. Ngr. ϰρύσταλλος (
sec. XVII), și mai modern din
fr. cristal. –
Der. (din
fr.)
cristalin, s. n.;
cristaliza, vb.;
cristalizație, s. f.cristal (Marele dicționar de neologisme, 2000)CRISTÁL1 s. n. 1. corp mineral (dintr-o rocă) sub formă de poliedru, mărginit de fețe netede. 2. ~ de stâncă = formă naturală cristalizată, pură a silicei. 3. (p. anal.) sticlă de fabricație specială, de calitate superioară, transparentă și incoloră. ◊ vas, obiect fabricat dintr-o astfel de sticlă. (< fr.
cristal, gr.
krystallos)
cristal (Marele dicționar de neologisme, 2000)CRISTAL2(O)-/CRISTALI- elem. „cristal”. (< fr.
cristall/o/-, cristalli-, cf.
gr. krystallos, gheață, sticlă)
cristal (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cristal s. n. sg. (tox.) amfetamină.
cristal (Dicționaru limbii românești, 1939)*cristál n., pl.
e (lat.
crystallum și
crystallus, vgr.
krýstallos, d.
krýos, frig, ger, gheață [!], it.
cristallo, fr.
cristal; pol.
krysztal. V.
criolită, clondir). Formă simetrică pe care o ĭaŭ unele substanțe minerale (saŭ și neminerale) cînd trec din stare lichidă în solidă:
cristale de cŭarț, de zahăr. Sticlă de cea maĭ bună calitate, foarte curată și limpede.
Cristal de stîncă, cŭarț. – Vulg.
cleștar (cu toate că Delv. Iosif Anghel ș.a. aŭ avut rău gust de a zice așa supt [!] pretext că așa zice poporu. În realitate, poporu nu știe de acest cuvînt). Biblia d. 1688 zice
criștal, probabil după pol. orĭ după ung.
kristály, de unde Ardeleniĭ zic
criștal. Alte forme vulgare îs
creștal și
cliștar.cristal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cristál1 (mineral)
s. n.,
pl. cristálecristal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cristál2 (sticlă)
s. n., (obiecte)
pl. cristáluricristal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cristal n.
1. substanță asemenea sticlei, dar mai vârtoasă și mai străvezie:
cristalul e un cvarț necolorat; 2. sticlă frumoasă, albă și limpede ca cristalul:
pahar de cristal: 3. pl. forme simetrice ce iau unele corpuri, trecând dela starea lichidă șau gazoasă la cea solidă.