crintă - explicat in DEX

crintă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRÍNTĂ, crinte, s. f. Vas de lemn (în formă de albie) de care se servesc ciobanii când storc zerul din caș. – Cf. bg. krinica.

crintă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
críntă, crínte, s.f. (reg.) 1. vas de care se servesc ciobanii la stoarcerea zerului din caș. 2. masă lungă și scundă pe care se taie carnea porcului. 3. vas mare în care se spală rufele. 4. lemn cioplit, la moară.

crintă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
críntă (crínte), s. f. – Tipar pentru brînză. – 2. Scîndură de măcelărie. Sl. krinica, dim. de la krina „vas” (Cihac, II, 83). După Drăganu, Dacor., VI, 271, rezultatul normal *crință, a produs un sing. analogic, pe baza pl. De la un der. bg. krinka, provine crincă, s. f. (coș). Cf. rut. krinka „sticluță”, mag. kerenta „blid”.

crintă (Dicționaru limbii românești, 1939)
críntă f., pl. e (rus. krinka, krynka, borcan, chiup învălit [!] în împletitură de mesteacăn, d. vsl. krina, baniță; ung. kerenta, strachină de lemn). Vasu în care se face cașu (o masă cu marginile ridicate și o deschidere pe unde să se scurgă zeru). Hîrzob de peștĭ. Trans. Balie. – În Mold. și crîntă, hîrzob. V. procrintă.

crintă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
críntă s. f., g.-d. art. críntei; pl. crínte

crintă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
crintă f. vas de lemn cu botul găurit, de străcurat, zerul din laptele închiegat. [Ung. KERENTA].

crintă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRÍNTĂ, crinte, s. f. Vas de lemn (în formă de albie) de care se servesc ciobanii când storc zerul din caș. — Cf. bg. krinica.