crimă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care reprezintă un grad ridicat de pericol și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari;
spec. omor. ♦
Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din
fr. crime.crimă (Dicționar de neologisme, 1986)CRÍMĂ s.f. Violare a legii penale, care se pedepsește cu detențiune riguroasă, muncă silnică, temniță grea, moarte etc.; omor. ◊
Crimă de război = acțiune săvârșită de membrii unor forțe armate în timp de război, împotriva normelor dreptului internațional care reglementează legile războiului. ◊
Crimă contra umanității = atrocități recunoscute pe plan internațional ca violând legile elementare ale umanității. [< fr.
crime, cf. lat.
crimen – acuzare].
crimă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)crimă (críme), s. f. – Infracțiune gravă, omor. –
Mr. crimă „păcat”.
Fr. crime. După Pascu, I, 70,
mr. ar fi reprezentantul direct al
lat. crimen. –
Der. criminal, adj., din
fr.;
criminal, s. m., din
fr.;
criminal, s. n. (tribunal criminal), din
germ. Kriminal(gericht), și cu forma
criminalion, din
ngr. ϰριμινάιον (Gáldi 168), ambele
înv.;
criminalist, s. m., din
fr.:
criminalicesc, adj. (criminal),
înv.crimă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CRÍMĂ s. f. 1. violare a legii penale, care se pedepsește cu detenție riguroasă, muncă silnică, temniță grea, moarte etc.; omor. ♦ ~ de război = acțiune săvârșită de membrii unor forțe armate în timp de război nesocotind normele dreptului internațional care reglementează legile războiului; ~ contra umanității = atrocități recunoscute pe plan internațional ca violând legile elementare ale umanității. 2. nelegiuire, fărădelege. ◊ păcat. (< fr.
crime)
crimă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)crimă adj. invar. (adol.) formidabil, extraordinar.
crimă (Dicționaru limbii românești, 1939)*crímă f., pl.
e (fr.
crime, s. m., d. lat.
crimen). Calcare [!] gravă a legiĭ morale, religĭoase saŭ civile, maĭ ales ucidere. V.
delict.crimă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crímă s. f.,
g.-d. art. crímei; pl. crímecrimă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crimă f. călcare gravă a unei legi civile sau morale.
crimă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari;
spec. omor. ◊
Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. — Din
fr. crime.