crimă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)crimă (críme), s. f. – Infracțiune gravă, omor. –
Mr. crimă „păcat”.
Fr. crime. După Pascu, I, 70,
mr. ar fi reprezentantul direct al
lat. crimen. –
Der. criminal, adj., din
fr.;
criminal, s. m., din
fr.;
criminal, s. n. (tribunal criminal), din
germ. Kriminal(gericht), și cu forma
criminalion, din
ngr. ϰριμινάιον (Gáldi 168), ambele
înv.;
criminalist, s. m., din
fr.:
criminalicesc, adj. (criminal),
înv.