crimă - explicat in DEX

crimă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care reprezintă un grad ridicat de pericol și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ♦ Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. crime.

crimă (Dicționar de neologisme, 1986)
CRÍMĂ s.f. Violare a legii penale, care se pedepsește cu detențiune riguroasă, muncă silnică, temniță grea, moarte etc.; omor. ◊ Crimă de război = acțiune săvârșită de membrii unor forțe armate în timp de război, împotriva normelor dreptului internațional care reglementează legile războiului. ◊ Crimă contra umanității = atrocități recunoscute pe plan internațional ca violând legile elementare ale umanității. [< fr. crime, cf. lat. crimen – acuzare].

crimă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
crimă (críme), s. f. – Infracțiune gravă, omor. – Mr. crimă „păcat”. Fr. crime. După Pascu, I, 70, mr. ar fi reprezentantul direct al lat. crimen. – Der. criminal, adj., din fr.; criminal, s. m., din fr.; criminal, s. n. (tribunal criminal), din germ. Kriminal(gericht), și cu forma criminalion, din ngr. ϰριμινάιον (Gáldi 168), ambele înv.; criminalist, s. m., din fr.: criminalicesc, adj. (criminal), înv.

crimă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CRÍMĂ s. f. 1. violare a legii penale, care se pedepsește cu detenție riguroasă, muncă silnică, temniță grea, moarte etc.; omor. ♦ ~ de război = acțiune săvârșită de membrii unor forțe armate în timp de război nesocotind normele dreptului internațional care reglementează legile războiului; ~ contra umanității = atrocități recunoscute pe plan internațional ca violând legile elementare ale umanității. 2. nelegiuire, fărădelege. ◊ păcat. (< fr. crime)

crimă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
crimă adj. invar. (adol.) formidabil, extraordinar.

crimă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*crímă f., pl. e (fr. crime, s. m., d. lat. crimen). Calcare [!] gravă a legiĭ morale, religĭoase saŭ civile, maĭ ales ucidere. V. delict.

crimă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crímă s. f., g.-d. art. crímei; pl. críme

crimă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
crimă f. călcare gravă a unei legi civile sau morale.

crimă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRÍMĂ, crime, s. f. Infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ◊ Crimă internațională = infracțiune deosebit de gravă împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. — Din fr. crime.