crilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRÍLĂ, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui năvod.
2. (
Reg.).Cârd, droaie de copii sau de oameni. – Din
sl. krilo „aripă”.
crilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)crílă (críle), s. f. –
1. Matcă de năvod. –
2. Bandă, grup, ceată. –
3. Grup de hăitași.
Sl. krilo „aripă” (Cihac, II, 83; Conev 81),
cf. sb.,
cr. krilo. –
Der. încrilui, vb. (a uni cele două capete ale unui năvod).
crilă (Dicționaru limbii românești, 1939)crílă f., pl.
e (vsl. bg. sîrb.
krilo, aripă. Cp. cu lat.
ala, „aripă” și „escadron”. V.
cîrlacĭ, cîrlan).
Munt. Mold. Cîrd, ceată:
crile de oamenĭ (rev. I. Crg., 8, 220),
crile comandate de vechilĭ (CL. 1911, 227),
Jidaniĭ se duceaŭ crilă la havră. Bătaĭe, hurc, zgornire a vînatuluĭ. – În Trans.
cu crila, cu ghĭotura. În Olt. și
grilă (rev. I. Crg. 2, 347). V.
areapă.crilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crílă s. f.,
g.-d. art. crílei; pl. crílecrilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRÍLĂ, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui năvod.
2. (
Reg.) Cârd, droaie de copii sau de oameni. — Din
sl. krilo „aripă”.