creț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CREȚ, CREÁȚĂ, (
I)
creți, -e, adj., (
II 1)
creți, s. m. (
II 4)
crețe, s. f.. (
II, 2,3)
crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionț, buclat.
2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat.
II. 1. S. m. Păr creț sau încrețit; buclă, cârlionțat.
2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald.
3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută.
4. S. f. Soi de viță de vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. –
Et. nec.creț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)creț (-eáță), adj. – Cîrlionțat, buclat, încrețit. –
2. Cutat, încrețit, zbîrcit. Origine necunoscută, dar probabil
sl. Este greu de separat acest cuvînt de
cîrcel, care pare a fi același cuvînt, cu
suf. -
el, în legătură deci cu
sl. krŭčiti, „a răsuci”,
cf. pol. kręty „creț”,
slov.
kèrč, ceh. krč „cîrcel, crampă” (Cihac, II, 41; Weigand,
BA, III, 107). Totuși,
sb.,
bg. krečav „creț” pare a proveni din
rom. (Capidan,
Raporturile, 229;
cf. Byhan 316; Candrea,
Elementele, 407). Celelalte ipoteze nu conving: din
gr. ϰρίϰιον (Philippide,
Un specialist; Iordan,
Dift., 74); din
lat. *cirricius, der. de la
cirrus (Densusianu,
GS, I, 164); din
germ. med. Kreiz „cerc” (Giuglea,
Dacor., II, 394); de la un
lat. *
cricius, deformație a
gr. ϰίρϰος „cerc” (DAR); din
lat. *
crepitus (Giuglea,
LL, II, 32).
Der. creț, s. n. (cîrlionțat, buclă; zbîrcitură; denivelare de teren; pălărie a anumitor ciuperci;
Arg., cur);
crăț, s. m. (șorț);
crețos (
var. crețuliu),
adj. (buclat, ondulat);
crețesc, adj. (varietate de mere);
crețar, s. m. (
Arg., homosexual);
crețișor, s. n. (fir de bumbac; plantă, Alchemilla vulgaris; ciupercă, Clavaria coralloides);
crețușcă, s. f. (plantă, Spiraea ulmaria);
încreți, vb. (a îndoi; a face încrețituri, pliuri; a bucla; a zbîrci; a se încrunta; rar, a înfiora);
(în)crețeală, s. f. (încrețitură, pliu);
încrețitură, s. f. (pliu, îndoitură, zbîrcitură, cută);
descreți, vb. (a desface crețurile, a netezi).
creț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)creț, crețuri s. n. (vulg.) anus.
creț (Dicționaru limbii românești, 1939)creț, creáță adj., pl. f.
ețe (cp. cu lat.
crĭspus, creț. D. rom. vine sîrb.
hrecav). Cu micĭ undulațiunĭ [!], zgîrcit orĭ zbîrcit:
păr creț, pele [!] creață. S. n., pl.
urĭ. Încrețitură:
crețuturile păruluĭ, frunțiĭ, haĭneĭ. Tort de bumbac.
A-țĭ face gura în creț, a face nasu zbîrcĭog, a te formaliza, a te indigna (Ion Adam, într´o nuvelă din ziaru Minerva, 26 April 1911, 4, 5).
creț (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)creț, creață, adj. –
1. Cârlionțat, buclat. Creț, Crețu, poreclă frecventă în Maramureș.
2. Încrețit, zbârcit.
3. În expr. apă creață = apă amestecată cu sânge. – Termen autohton (Russu 1981, Brâncuși 1983).
creț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)creț1 adj. m.,
pl. creți; f. creáță, pl. créțecreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)creț2 (cârlionț) (rar)
s. m.,
pl. crețicreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!creț3 (cută, fald)
s. n.,
pl. créțuricreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)creț4 (zbârcitură, rid)
s. n.,
pl. créțuricreț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)creț a.
1. cu părul întortochiat sau inelat;
2. buclat. [Origină necunoscută]. ║ n.
1. îndoitură:
crețurile rochii; 2. buclă:
părul său de aur ’n crețuri lungi se lasă AL.