crezământ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (
Înv.)
1. Crezare, încredere. ◊
Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊
Expr. A da (sau
a pune) crezământ = a da crezare.
A afla (sau
a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut.
2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. –
Crede +
suf. -ământ.