crezământ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (
Înv.)
1. Crezare, încredere. ◊
Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊
Expr. A da (sau
a pune) crezământ = a da crezare.
A afla (sau
a avea) crezământ = a se bucura de încredere, a fi crezut.
2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. –
Crede +
suf. -ământ.crezământ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crezămấnt (
înv.)
s. n.,
pl. crezămíntecrezământ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crezământ n. încredere:
nu-i da crezământ.crezământ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CREZĂMẤNT, crezăminte, s. n. (
Înv.)
1. Crezare, încredere. ◊
Loc. adv. Cu crezământ = cu adevărat, într-adevăr. ◊
Expr. A da (sau
a pune)
crezământ = a da crezare.
A afla (sau
a avea)
crezămănt = a se bucura de încredere, a fi crezut.
2. Înțelegere, față de cineva sau de ceva; considerație, milă. —
Crede +
suf. -ământ.