cretaceu - explicat in DEX

cretaceu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CRETACÉU, -E, cretacei, -e, I. adj. 1. (Despre roci) de natura cretei. 2. (Despre plante) care crește pe sol cretacic. II. s.n. Cretacic. (din fr. crétacé)

cretaceu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. – Din fr. crétacé.

cretaceu (Dicționar de neologisme, 1986)
CRETACÉU, -ÉE adj. (Despre roci) De natura cretei, alcătuit din cretă. [Pron. -ceu. / < fr. crétacé].

cretaceu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cretacéu¹ adj. m., pl. cretacéi; f. sg. și pl. cretacée

cretaceu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cretacéu² s. n., art. cretacéul

cretaceu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cretaceu a. care e de natura cretei: teren cretaceu.

cretaceu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRETACÉU, -ÉE, cretacei, -ee, s. n., adj. 1. S. n. Cretacic. 2. Adj. (Despre roci) De natura cretei, format din cretă. ♦ (Înv.) Care se referă la perioada cretacică. — Din fr. crétacé.

cretaceŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cretacéŭ, -ée adj. (fr. crétacée, d. lat. cretáceus). Min. De cretă: teren cretaceŭ.