crenguță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CRENGÚȚĂ,crenguțe, s. f. Diminutiv al lui creangă; crenguliță, crengurea. – Creangă + suf. -uță.
crenguță(Dicționaru limbii românești, 1939) crengúță f., pl. e.Nord. Crănguță.
crenguță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) crengúță s. f., g.-d. art. crengúței; pl. crengúțe
crenguță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CRENGÚȚĂ,crenguțe, s. f. Diminutiv al lui creangă; crenguliță, crengurea. — Creangă + suf. -uță.