creanțier - explicat in DEX

creanțier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CREANȚIÉR¹, creanțiere, s. n. Registru în care se ține evidența creanțelor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Creanță + suf. -ier.

creanțier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CREANȚIÉR², -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er]. – Din fr. créancier.

creanțier (Dicționar de neologisme, 1986)
CREANȚIÉR s.n. Registru în care se înscriu creanțele. [Pron. -ți-er. / < fr. créancier].

creanțier (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CREANȚIÉR s. n. registru în care se înscriu creanțele. (< fr. créancier)

creanțier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
creanțiér¹ (creditor) (rar) (cre-an-ți-er) s. m., pl. creanțiéri

creanțier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
creanțiér² (registru) (cre-an-ți-er) s. n., pl. creanțiére

creanțier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CREANȚIÉR¹, creanțiere, s. n. Registru în care se ține evidența creanțelor. [Pr.: cre-an-ți-er] — Creanță + suf. -ier.

creanțier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CREANȚIÉR², -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] — Din fr. créancier.