creanță - explicat in DEX

creanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance.

creanță (Dicționar de neologisme, 1986)
CREÁNȚĂ s.f. Drept pe care îl are creditorul asupra unei sume de bani ce i se datorează; (concr.) titlu, înscris care confirmă acest drept. [Pron. cre-an-. / < fr. créance].

creanță (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CREÁNȚĂ s.f. act prin care se constată dreptul creditorului de a primi o sumă de bani de la debitor. (< fr. créance)

creanță (Dicționaru limbii românești, 1939)
*creánță (ea 2 silabe) f., pl. e (fr. créance, din credance, d. croire, a crede. V. credit). Hîrtie prin care se arată că cel ce a iscălit-o e dator altuĭa (poliță). V. chitanță, adeverință.

creanță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
creánță (cre-an-) s. f., g.-d. art. creánței; pl. creánțe

creanță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
creanță f. dreptul de a cere plata unei sume de bani (= fr. créance).

creanță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] — Din fr. créance.