crac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)crac (cráci), s. m. –
1. Picior. –
2. Picior de compas. –
3. Picior, braț la diverse instrumente. –
4. Creangă. –
5. Braț de rîu. –
6. Ramificație a unui lanț muntos. –
7. Piesă care leagă furgonul de avantren.
Bg. krak „picior” (Miklosich,
Slaw. Elem., 26; Miklosich,
Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89),
sb. krak, pol. krok. –
Der. cracă, s. f. (ramură, creangă; corn de animal). DAR declară că relația etimologică a lui
crac cu
cracă nu este clară, ceea ce este poate prea subtil, avînd în vedere identitatea de sensuri,
rut. krak „ramură” și folosirea comună în toate limbile a noțiunii de „picior” în locul celei de „tulpină”. –
Der. crăcui, s. n. (picior de pasăre);
crăcel, s. m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides);
crachiță, s. f. (cracă bifurcată cu care se culeg fructele mari);
cracoș, adj. (cu picioarele desfăcute; cu picioarele curbate);
crăcoiat, adj. (cu picioarele curbate);
crăcărie, s. f. (morman de crengi; mulțime de crengi);
crăcos, adj. (frunzos, stufos);
crăcuros, adj. (frunzos);
crăcan, s. m. (picior; om cu picioare lungi;
Arg., pantaloni),
cf. sb. krakan „cu picioare lungi”;
crăcană, s. f. (ramură bifurcată, folosită ca prăjină, sprijin, proptea etc.; sapă cu două vîrfuri; corn de plug; fiecare dintre cele două vîrfuri ale suveicii; ac de împănat; mai pentru pavaj; trepied; furcă; varietate de struguri), pe care DAR îl leagă în mod curios de
fr. carcan; crăcănel, s. m. (cu picioarele curbate);
crăcăna, vb. (a desface picioarele; a întinde; a propti crengile cu furci);
crăcănos, adj. (rămuros);
crăci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a despărți, a despica), pentru a cărui răspîndire generală
cf. ALR, II, 67.