crâmpiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (
Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală;
fig. piedică, obstacol. –
Cf. crâmpei.crâmpiță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)crâmpiță, crâmpițe, s.f. (reg.)
1. încurcătură la rost în firele cu care se urzește sau se țese; încâlcitură, nod.
2. (fig.) piedică, obstacol, greutate, opăceală.
3. greșeală, sminteală; vițiu, defect, cusur.
4. încurcătură, neînțelegere, bucluc, necaz, ceartă, belea, boacănă; pricină, cauză.
crâmpiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crấmpiță (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. crấmpiței; pl. crấmpițecrâmpiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crâmpiță f. Mold. nod la ițele urzelii. [Lit. căpătâiu mic].
crâmpiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRẤMPIȚĂ, crâmpițe, s. f. (
Reg.) Încurcătură a firelor din urzeală;
fig. piedică, obstacol. —
Cf. crâmpei.