covată - explicat in DEX

covată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COVÁTĂ, coveți, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul măcinatului. 3. Vas în care se încarcă materialul dezagregat în unele mine metalifere. – Din tc. kovata, kuvata.

covată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
covátă (covéți), s. f. – 1. Albie, recipient unde se frămîntă aluatul. – 2. Ladă unde curge făina măcinată la moară. – 2. Glisieră, culisă la ferăstrăul mecanic. – Mr. cuvată, guvată. Tc. kuvata, kaveta (Cihac, II, 568; Șeineanu, II, 146; Meyer 128; Lokotsch 1138; Philippide, II, 709; Pascu, I, 197), din ngr. γάβατα; cf. alb. govatë. – Der. covăți, vb. (a scobi, a goli; a rotunji, a da forma concavă); covătos, adj. (concav); covățitură, s. f. (umflătură); covătar, s. m. (dulgher care face coveți).

covată (Dicționaru limbii românești, 1939)
covátă f., pl. ățĭ și ețĭ (turc. kuvata și kavata, lighean, d. ngr. gavátha, și kavátha, strachină, care vine d. lat. gábata și gávata, strachină, de unde și fr. jatte; alb. gavátă). Albie, copaĭe (de ținut făina, de frămîntat aluatu, de spălat ș. a.). A bate´n sită și´n covată, V. sită. V. și balie.

covată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
covátă (reg.) s. f., g.-d. art. covéții; pl. covéți

covată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
covată f. Mold. 1. copaie; 2. postavă: de sub piatră în covată curgea făină curată POP. [Turc. KÚVÁTA, blid foarte adânc (din it. cavata)].

covată (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COVÁTĂ, coveți, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul măcinatului. 3. Vas în care se încarcă materialul dezagregat în unele mine metalifere. — Din tc. kovata, kuvata.