covățea (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
covățeá, covățéle, s.f. (reg.) 1. albiuță, copăiță. 2. cutia (teica) morii. 3. (la pl.) două castroane puse unul peste altul și îmbucate, pentru păstrarea alimentelor.
covățea (Dicționaru limbii românești, 1939)
covățeá și covățícă f., pl. ele. Dim. d. covată.
covățea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
covățea (covățică) f. 1. albiuță: își fură copilul din covățică CR.; 2. teica morii; 3. pl. două castroane ce se îmbucă și în cari se pun d’ale mâncării pe drum.