cotutelă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COTUTÉLĂ, cotutele, s. f. Tutelă deținută de două sau de mai multe persoane. – Din
fr. cotutelle.cotutelă (Dicționar de neologisme, 1986)COTUTÉLĂ s.f. Tutelă deținută de două sau mai multe persoane. [Cf. fr.
cotutelle].
cotutelă (Marele dicționar de neologisme, 2000)COTUTÉLĂ s. f. tutelă deținută de două sau mai multe persoane. (< fr.
cotutelle)
cotutelă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cotutélă s. f.,
g.-d. art. cotutélei; pl. cotutélecotutelă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COTUTÉLĂ, cotutele, s. f. Tutelă deținută de două sau de mai multe persoane. –
Din fr. cotutelle.