cotruță - explicat in DEX

cotruță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COTRÚȚĂ, cotruțe, s. f. (Reg.) Vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră. – Din magh. katrocz.

cotruță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
cotrúță, cotrúțe, s.f. (reg.) 1. vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră; ungher, groapă, cotlon, cotrov, cenușar, firidă, ocniță, căpătâi, fundoaie. 2. grătarul de la sobă, gratia, roșteiul. 3. policioara de lângă cuptor. 4. cujba ce ține căldarea pe foc. 5. (fig.) om leneș. 6. (fig.) femeie intrigantă.

cotruță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cotrúță (cotrúțe), s. f. – 1. Vatră, partea din față a cuptorului sau a sobei. – 2. Apărătoare la horn. – 3. Lanț pentru ceaun. – 4. Coteț pentru pisică, pentru cîini sau găini. – Var. cotreț, cătreț. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrč „colibă”; mag. katroc, katrócz, kötröc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR consideră că sensul 4 reprezintă un cuvînt diferit, și îl derivă pe cel anterior din bg. kótor „groapă”, fiind însă puțin probabil să fie așa. Pentru a explica semantismul, trebuie să avem în vedere vechiul obicei popular de a face o nișă sub vatră pentru animalele mici, cum sînt pisicile, cățeii, puii, pentru a folosi astfel căldura sobei. Cf. coteț, ca și legătura semantică a lui cotar, cu cotîrlău.

cotruță (Dicționaru limbii românești, 1939)
cotrúță f., pl. e (orig. comună cu ung. katroc, ketrec, alcov. Cp. cu cotroc și cotlon). Est. Spațiu dintre sobă și părete: zît, mîță, din cotruță!. V. firidă.

cotruță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cotrúță (reg.) (co-tru-) s. f., g.-d. art. cotrúței; pl. cotrúțe

cotruță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cotruță f. Mold. adâncă tură emisferică între gura cuptorului și perete: scoteam mâțele de prin ocnițe și cotruțe CR. [Cf. Ung. KOTRÓCS, coteț].

cotruță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cotruță f. femeie intrigantă. [V. cutră].

cotruță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COTRÚȚĂ, cotruțe, s. f. (Reg.) Vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră. — Din magh. katrocz.