cotrobăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COTROBĂÍ, cotrobăiésc, vb. IV.
Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. –
Et. nec.cotrobăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cotrobăí (cotrobăiésc, cotrobăít), vb. – A căuta, a scociorî, a scormoni. Creație expresivă, după cum rezultă din terminația -
ăi, și din cuvintele care înseamnă „a iscodi, a scormoni” și care aparțin aceleiași familie:
cociobăi, cotori, cotoroi, cotroci, cotroși, co(r)torosi, (
Trans.)
cutrului, cutruzui. Pentru mecanismul expresiv,
cf. ngr. ϰουτρουβαλίζω „a răsturna”. După Cihac, II, 494 și Scriban, din
mag. kótorogni „a greși”; după DAR, de la
cotrov „ascunzătoare”, care pare a fi una din multele
var. de la
cotlon, cf. rut. kotlon „căutare”.
Der. cotrobăială, s. f. (căutare);
cot(r)ohaliță, s. f. (vagabond; femeie stricată), pe care DAR îl pune în legătură cu
mag. kotorojni „a greși”;
cotromențe, s. f. pl. (harababură; talmeș-balmeș);
catrafuse, s. f. pl. (harababură; calabalîc, boarfe), a cărui
der. este la fel de neclară ca și cea a cuvintelor anterioare (după Cihac, II, 488, din
mag. kateputa „bagaj”; Scriban pare a indica o origine expresivă).
cotrobăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cotrobăí (a cotrobăi) (co-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl.
cotróbăi / cotrobăiésc, imperf. 3 sg.
cotrobăiá; conj. prez. 3
să cotróbăie / să cotrobăiáscăcotrobăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COTROBĂÍ, cotróbăi, vb. IV.
Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci; a hojbăi. [
Prez. ind. și:
cotrobăiesc] —
Et. nec.cotrobăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cotrobăì v. Mold. a scotoci:
încep a cotrobăi prin lăzile mele AL. [Cf.
cotoarbă].