costiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj.,
s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb.
2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. –
Coastă +
suf. -iș.costiș (Dicționaru limbii românești, 1939)costíș adv. În coastă:
a lovi costiș. Spre coastă, la deal:
drumu ce suĭa costiș (VR. 1923, 4, 24). – La Od. n., pl.
e = costișă, ca și la ChN. I, 43:
pornesc din costiș doŭă văĭ.costiș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)costíș, -ă, adj. – Înclinat, aplecat.
2. Pieziș, oblic.
3. Încruntat: „Să uită costiș când e mânios” (ALR 1969: 29). – Din coastă (< lat. costa) + -iș.
costiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)costíș adj. m.,
pl. costíși; f. costíșă, art. costíșa, pl. costíșecostiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)costiș a. și adv. pieziș, prăpăstios;
pe costișe maluri BOL. ║ n. coastă de deal:
pe drumul de costișe ce duce la Vaslui AL.
costiș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj.,
s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb.
2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. —
Coastă +
suf. -iș.