costiș - explicat in DEX

costiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. – Coastă + suf. -iș.

costiș (Dicționaru limbii românești, 1939)
costíș adv. În coastă: a lovi costiș. Spre coastă, la deal: drumu ce suĭa costiș (VR. 1923, 4, 24). – La Od. n., pl. e = costișă, ca și la ChN. I, 43: pornesc din costiș doŭă văĭ.

costiș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
costíș, -ă, adj. – Înclinat, aplecat. 2. Pieziș, oblic. 3. Încruntat: „Să uită costiș când e mânios” (ALR 1969: 29). – Din coastă (< lat. costa) + -iș.

costiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
costíș adj. m., pl. costíși; f. costíșă, art. costíșa, pl. costíșe

costiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
costiș a. și adv. pieziș, prăpăstios; pe costișe maluri BOL. ║ n. coastă de deal: pe drumul de costișe ce duce la Vaslui AL.

costiș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COSTÍȘ, -Ă, costiși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Înclinat, aplecat pe o coastă; pieziș, oblic, strâmb. 2. S. f. Coastă de deal; povârniș, pantă. — Coastă + suf. -iș.