costandă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)costándă (costánde), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a
sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat.
Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la
constantinat sau
co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur).
Cf. cosînzeană.costandă (Dicționaru limbii românești, 1939)costándă f., pl.
e (din
costandinat). O monetă [!] măruntă cu care se făceaŭ socotelile la 1700. (Pare să fi fost egală cu
potronicu. Și azĭ în P. P. la Rom. din Serbia).
costandă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)costándă (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. costándei; pl. costándecostandă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)costandă f. veche monedă măruntă în valoare de 10 bani, pe care până azi copiii o poartă la gât ca un amulet. [Gr. mod. KOSTANDINÁTO, monedă de aur ce purta imaginea lui Constantin cel Mare].