cosoroabă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COSOROÁBĂ, cosoroabe, s. f. (
Reg.) Fiecare dintre bârnele așezate orizontal deasupra pereților casei în lungul acoperișului, pentru a susține căpriorii. [
Var.:
costoroábă s. f.] –
Cf. magh. koszorú, koszorúfa.cosoroabă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cosoroábă,
cosoroábe, s.f. (reg.)
1. fiecare dintre bârnele așezate orizontal deasupra pereților casei în lungul acoperișului, pentru a susține căpriorii.
2. femeie groasă și diformă.
3. cal bătrân și neputincios.
cosoroabă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cosoroábă (cosoroábe), s. f. – Traversă, bîrnă principală la acoperiș. –
Var. costoroabă, costoroavă. Mag. koszoru(fa), „coroană” (Scriban,
Arhiva, 1913; DAR). Este
var. de la
cosoroabă, s. f. (stafide), al cărui nume se explică prin faptul că sînt puse pe bîrna principală la uscat;
cosoreu, s. n. (bîrnă; par).
cosoroabă (Dicționaru limbii românești, 1939)cosoroábă (vest),
costoroábă (est) și (Buc.)
costoroávă (
oa dift.) f., pl.
e (ung.
koszorúfa, cosoroabă, d.
koszorú, coronă, și
fa, lemn). Grinda orizontală (numită și
lígăr) pe care se sprijină acoperișu (opt la număr la casa țărănească, cîte doŭă de fie-care parte). Grinda orizontală din josu păreteluĭ [!]:
cosoroaba de la prispă (VR. 1911, 4, 6). – În Trans. și
cusurăŭ (ung.
koszorú, coronă, adică „lemnu care încoronează casa”). V.
boĭandroc, samar, intabulament.cosoroabă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cosoroábă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. cosoroábei; pl. cosoroábecosoroabă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COSOROÁBĂ, cosoroabe, s. f. (
Reg.) Fiecare dintre bârnele așezate orizontal deasupra pereților casei în lungul acoperișului, pentru a susține căpriorii. [
Var.:
costoroábă s. f.] —
Cf. magh. koszorú, koszorúfa.