cosmos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; univers.
2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. – Din
fr. cosmos.cosmos (Dicționar de neologisme, 1986)CÓSMOS s.n. (
La vechii greci) Universul considerat ca un sistem, ca un tot unitar și armonios. ♦ Lumea care ne înconjură, nemărginită în spațiu și în timp; univers. [Var. (rar)
cosm s.n. / cf. fr., it.
cosmos, gr.
kosmos – lume].
cosmos (Marele dicționar de neologisme, 2000)CÓSMOS s. n. 1. univers. 2. spațiu infinit care înconjură atmosfera Pământului. (< fr.
cosmos, gr.
kosmos)
cosmos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cósmos s. n.cosmos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÓSMOS s. n. 1. Spațiu cosmic; Univers.
2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit în timp și în spațiu, în opoziție cu haosul. — Din
fr. cosmos.