cosmopolitism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COSMOPOLITÍSM s. n. 1. Concepție din epoca sclavagismului grec și roman, care promova ideea „cetățeniei universale”. ♦ Concepție potrivit căreia patria e lumea întreagă, iar omul, cetățean al ei.
2. (Ieșit din uz) Admirație manifestată față de tot ce era străin. – Din
fr. cosmopolitisme. Cf. (pt. sensul
2)
rus. kozmopolitizm.cosmopolitism (Dicționar de neologisme, 1986)COSMOPOLITÍSM s.n. Concepție politică prin care se propagă indiferența față de patrie, dispreț față de valorile culturii materiale și spirituale ale propriei națiuni, față de limba și tradițiile naționale progresiste. [< fr.
cosmopolitisme, cf. rus.
kosmopolitizm].
cosmopolitism (Marele dicționar de neologisme, 2000)COSMOPOLITÍSM s. n. 1. concepție din epoca de criză a sclavagismului grec și roman care promova ideea „cetățeniei universale”. 2. concepție care propagă indiferența față de patrie, neîncrederea în capacitățile creatoare ale propriului popor, disprețul față de valorile culturii materiale și spirituale ale propriei națiuni, față de limba și tradițiile naționale progresiste. (< fr.
cosmopolitisme, rus.
kosmopolitizm)
cosmopolitism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cosmopolitísm s. n.cosmopolitism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cosmopolitism n.
1. participarea la bucuriile și durerile întregei omeniri;
2. lipsă de iubire de patrie.
cosmopolitism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COSMOPOLITÍSM s. n. 1. Doctrină frecventă în
sec. XVIII, care promova ideea cetățeniei universale. (
Peior.) Concepție potrivit căreia patria e lumea întreagă, iar omul, cetățean al ei.
2. Manieră cosmopolită (2) de a trăi.
3. Admirație manifestată față de tot ce este străin. — Din
fr. cosmopolitisme. Cf. (pt. sensul 3)
rus. kosmopolitizm.