corvadă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORVÁDĂ s. f. v. corvoadă.corvadă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)corvádă (corvézi), s. f. –
1. Muncă gratuită a vasalului. –
2. Obligație, muncă, povară. –
3. Muncă obligatorie, serviciu, la cazarmă. –
Var. corvoadă. Fr. corvée, cf. lat. med. corvada. După Iordan,
Dift., 220 și Graur,
BL, II, 49, diftongarea
var. se explică prin analogie cu
podvoadă.corvadă (Dicționaru limbii românești, 1939)*corvádă f., pl.
e și
ezĭ (fr.
corvée, din latina merovingiană
corrogata [subînț.
opera], adică „muncă pe care țĭ-o fac maĭ mulțĭ pe care ĭ-aĭ rugat”, cum făceaŭ vasaliĭ față de senior. Din
corogata s´a făcut
coroata, corvada, corvée). Munca soldaților la cazarmă.
Fig. Muncă grea în folosu altuĭa. V.
beĭlic, clacă, podvadă, culuc.corvadă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)corvádă/corvoádă s. f.,
g.-d. art. corvézii; pl. corvézicorvadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)corvadă f. muncă făcută pe rând de soldații unei companii (după fr.
corvée); se zice și
corvoadă (cf.
podvoadă).
corvadă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORVÁDĂ, corvezi, s. f. 1. Muncă gratuită pe care țăranii o prestau în folosul boierilor sau al statului. ♦ (În trecut) Muncă obligatorie pe care o făceau soldații, cu rândul, în cazarmă.
2. Fig. Obligație neplăcută, muncă silită. [
Var.:
corvoádă s. f.] —
Din lat. corvada sau
fr. corvée (refăcut după
podv(o)adă).