coropcar - explicat in DEX

coropcar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COROPCÁR, coropcari, s. m. (Reg.) Negustor ambulant. ♦ (Fam.) Hoinar, vagabond. – Coropcă (puțin folosit „ladă” < ucr.) + suf. -ar.

coropcar (Dicționaru limbii românești, 1939)
coropcár m. (d. coropcă). Negustor ambulant, tolbaș, bocceagiŭ, cutier, marfagiŭ, mărunțișar. Fig. Haĭmana, vagabond. V. marchidan, mămular.

coropcar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
coropcár (reg.) s. m., pl. coropcári

coropcar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
coropcar m. 1. Mold. lipovean care umblă prin sate cu coroapca în spinare; 2. fam. vagabond: ei veni tu acasă, coropcarule! CR.

coropcar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COROPCÁR, coropcari, s. m. (Reg.) Negustor ambulant. ♦ (Fam.) Hoinar, vagabond. — Coropcă (puțin folosit „ladă” < ucr.) + suf. -ar.